Suplimentul/medicamentul tău de Omega-3 are 1g de DHA și EPA? Verifică eticheta cu atenție!

În ultima vreme, se discută din ce în ce mai mult despre importanța acizilor grași polinesaturați esențiali Omega-3 în prevenția și tratarea multor afecțiuni, de la boli cardiovasculare, diabet, obezitate, până la infecții respiratorii, rahitism etc. Doza zilnică de 1g / zi este cunoscută și de către specialiști (doctori, farmaciști) dar și de către pacienți.

Însă nu mulți realizează faptul că, deși produsul respectiv (capsule sau variantă lichidă) are 1g sau mai mult de ulei de pește / acizi grași Omega-3, cantitatea de DHA și EPA – cei mai importanți acizi grași Omega-3, este mult mai mică.

De ce se întâmplă acest lucru?
Nu toate sursele naturale conțin o cantitate mare de DHA și EPA, de ex., uleiul de rechin, uleiul de krill, uleiul de pește în general. Prin urmare este foarte costisitor pentru producție. Surse concentrate de DHA și EPA sunt peștii grași de apă sărată: de ex. ficatul de cod are unul dintre cele mai ridicate niveluri de DHA și EPA.

Ce cantitate optimă este necesară pentru a se obține efecte terapeutice?
Conform legislației europene în vigoare, efectul terapeutic se obține pornind de la minimum de 250 mg DHA și 250 mg EPA / doza zilnică recomandată.

Însă studiile clinice menționează 1 g de DHA și EPA, sau chiar mai mult. De ex., AHA (American Heart Association) recomandă combinația DHA+EPA de 1 g/ zi la toți pacienții cu boli coronariene – pe perioade îndelungate (1-5 ani). Pentru pacienții cu hipertrigliceridemie se poate merge până la 4 g zi. La gravide, doza zilnică din studiul clinic a fost de 2 g/zi, etc.

De ce sunt acești 2 acizi grași esențiali cei mai importanți?
DHA (acidul docosahexaenoic) și EPA (acidul eicosapentaenoic) au rezultate excepționale pentru sănătate demonstrate în studii clinice documentate științific. Cantități mari de DHA se regăsesc în creier (unde reprezintă peste 40% din totalul acizilor grași), la nivelul retinei (unde reprezintă 60-80% din totalul acizilor grași din structura fotoreceptorilor retinieni), prin urmare un aport constant este vital pentru buna lor funcționare. EPA are beneficii majore pentru buna funcționarea sistemului cardiovascular precum și un rol mare în procesele inflamatoare.

Din nou la etichetă
Un ultim aspect când verificăm eticheta: care este doza pe care se prezintă cantitățile? La unele produse se prezintă cantitățile pe 3 capsule (!), altele pe 1 capsulă, pe 10 ml (în cazul formelor lichide) sau 5 ml etc.

În concluzie, sfatul nostru este să verificați cu mare atenție eticheta și să cereți informații despre cantitatea și calitatea acizilor grași polinesaturați esențiali DHA și EPA. Și, dacă luați în prezent suplimente alimentare/ medicamente pe bază de Omega-3, vă invităm să ne scrieți ce cantitate de DHA și EPA conțin / pe câte capsule sau ml! Mulțumim!